Intrebari Frecvente

Avem raspunsurile tuturor intrebarilor tale legate de microblading si machiaj permanent. Daca nu gasesti in lista de mai jos raspunsurile la intrebarile tale, contacteaza-ne la +40 740 790 990 si noi te putem ajuta

1. Tatuaj cosmetic, machiaj permanent, machiaj semipermanent, micropigmentare, dermopigmentare, microblading? Care este diferenta si un scurt istoric

Taboo-ul “microblading nu este tatuaj”
Acesta este primul si cel mai important lucru pe care potentialele cliente vor sa-l auda. Vine ca o alinare si o confirmare a unei certitudini ca ceea ce vor capata ele in urma tratamentului nu sunt acele sprancene negre si subtiri in forma de “V”
In ultimii 10 ani tatuajul de sprancene a capatat o reputatie foarte proasta in special din cauza formelor total gresite ce dezavantajau fizionomia si a culorii acestora de un negru pur (ce ani mai tarziu s-a transformat in albastru sau verde). Nu este de mirare ca multe dintre doamnele/domnisoarele care isi doreau o imbunatatire estetica la acest capitol au fost absolut si iremediabil deturnate in demersul lor de a apela vreaodata la aceasta procedura.

Pentru a face lucrurile sa para nu atat de serioase, in ultimii 5 ani, industria cosmetica a introdus pe piata mai multe denumiri: micropigmentare, dermopigmentare, machiaj semipermanent sau renumitul microblading si a insistat ca ceea ce aplicam pe fetele clientelor noastre nu este permanent (dispare complet dupa 2,3,4, x ani), nu este invaziv, nu este adanc (se lucreaza in epiderma).

Pentru a face lumina asupra acestui subiect voi face o precizare: toate aceste denumiri se refera in esenta la acelasi lucru introducerea unui pigment cosmetic in dermul superior (stratul papilar al dermului) prin diferite tehnici care pot fi manuale (microblading, shading, powdering, hybrid) sau cu ajutorul aparatului digital (fir cu fir, plin, powdering, shading, hybrid) si sunt TATUAJE.

The Feather Touch
De foarte multe ori am fost intrebata de catre clientele mele si chiar de tatuatori corporali cu experinata, daca noi (tehnicienii de machiaj permanent) lucram mai superficial in piele pentru a face tatuajul „mai semipermanent”. Intr-un singur cuvant „NU”.
O inserare mai superficiala a pigmentului (in epiderma) ar face ca remanenta lucrarii sa nu fie mai mare de 28 zile (ciclul de regenerare celulara), cu alte cuvinte pigmentul ar fi pierdut in totalitate o data cu exfolierea naturala a epidermei.
Toate tatuajele cosmetice sunt permanente (semipermanent este un non-sens, caci ce poate fi mai putin sau jumatate decat permanent!?) in sensul in care niciun tehnician nu poate sti cu absoluta certitudine cand ultima molecula din pigment va fi eliminata din corp. Molecule reziduale din pigmentul inserat in derm pot exista acolo pentru totdeauna.
Presiunea noastra este mai mica, intr-adevar, caci grosimea epidermei pe fata este mult mai mica decat oriunde altundeva pe corp, dar lucram in derm. Lucram la viteze mai mici si cu grupari de ace mai mici, introducem mai putin pigment (cream zone de transparenta si saturatie mica), trasam fire „fine”, dar tatuam in derm.

Deci care este principala diferenta intre tatuajele cosmetice si cele conventionale?
Intr-un singur cuvant, pigmentul folosit. In tatuajul cosmetic folosim pigmenti hipoalergenici cu o structura moleculara diferita de aceea a pigmentilor corporali, facandu-i astfel mai usor de descompus si eliminat de sistemul nostru imunitar. Pigmentii corporali pot contine metale grele, acrilati si polimeri pe langa o gama mai larga de fillere care ii fac sa aiba o remanenta mare.

2. Ce este microblading (fir cu fir)?

Microbladingul este un tatuaj cosmetic permanent (PMU), realizat manual, care poate rezolva cu succes cele mai multe cazuri în care sprâncenele sunt prea rare, sau prea subțiri.

Concret, prin microblading, o cantitate mică de pigment cosmetic este depozitată cu ajutorul unor configurații diferite de ace foarte subțiri (0,18 mm grosime) în stratul papilar al dermului (la aproximativ 0,5 mm adâncime) pentru a crea iluzia de fire. Metoda este apreciată de majoritatea clientelor noastre pentru efectul foarte natural obținut. Este tehnica ideala pentru persoane fara tatuaje anterioare, pentru persoanele ce isi doresc o evidentiere subtila a sprancenelor naturale sau pentru persoanele ce nu poarta make-up zi de zi.

3. Ce este shading/powderingul?

Shading-ul si  powdering-ul sunt tehnici de machiaj permanent (PMU) ce pot fi realizate fie manual fie cu aparatul digital (micropigmentare sau dermopigmentare), iar efectul obtinut este mai intens, mai saturat asemanator fardului de sprancene, dar fara linii clare si bine definite dar cu o forma si volum vizual vizibil. Este o tehnica ideala pentru sprancene ce necesita o corectie mare de forma, sprancene cu fir natural gros  sau inchis la culoare, pentru corectii a unor tatuaje anterioare, pentru persoanele cu tenul uleios si porii dilatati.

4. De ce Microblading?

“Consider increderea in sine o componenta vitala in garderoba oricarei femei care vrea sa transmita vitalitate si pofta de viata. A avea un look ingrijit in fiecare zi denota un respect fata de cei din jur, dar care incepe cu respectul fata de sine.

Ca femeie, stiu cata complexitate implica acordarea atentiei si interesului in toate planurile in care trebuie sa fim impecabile: o femeie de afaceri, o gospodina, o sotie sau mama, o colega si toate celelalte roluri pe care trebuie sa ni le asumam cateodata pe parcursul unei singure zile.

Prin microblading doresc sa ofer femeilor increderea in sine si timpul pentru a face fata tuturor acestor provocari.” DN

5. Cum poate Microblading sa iti puna in valoare frumusetea?
  • Sprancenele pline si echilibrate ajuta la incadrarea fetei, punandu-ti in evidenta ochii
  • Sprancenele care iti complementeaza structura osoasa te vor face sa pari mult mai tanara
  • Microblading iti ofera flexibilitate! Chiar fara make-up, poti avea un look natural si impecabil. Prin MICROBLADING vom obtine sprancene conturate, cu un aspect natural, perfecte pentru look-ul tau de zi cu zi. Daca vrei un make-up intens, mai dramatic, pentru a iesi in oras sau pentru o seara mai speciala, poti folosi in continuare, fara probleme, produsele tale favorite de makeup
6. De ce este Microblading un must have?
  • Economisesti timp, gata cu rutina desenarii zilnice a sprancenelor, vei avea sprancene frumos si corect conturate zilnic, pe tot parcursul zilei fara niciun efort chiar si in timpul activitatilor recreationale: inot, sauna, sala de fitness, fara teama ca sprancenele tale se vor sterge si nu vei mai fi prinsa pe picior gresit atunci cand uiti sa iti conturezi sprancenele.
  • Dupa Microblading, rutina ingrijirii sprancenelor este mult mai usora datorita faptului ca ai deja o forma corecta pe care o poti urma singura. Cateodata este obositor sa ai programari lunare sau de mai multe ori pe luna la saloanele cosmetice pentru stilizarea, pensarea sau vopsirea sprancenelor.
  • Rezultatele dureaza intre 1 si 2 ani iar sprancenele vor parea texturate, nu „desenate”
7. Cui i se adreseaza procedura de Microblading?

Nu toate am fost inzestrate de la natura cu o forma frumoasa a sprancenelor, la fel cum unele dintre noi am trecut, poate, prin mana unei cosmeticiene nu foarte priceputa. Microblading este o procedura optima pentru persoanele care isi doresc sprancene frumos conturate si texturate si s-au saturat de corvoada desenarii zilnice a acestora.

8. Ce contraindicatii exista?

Microbladingul, asemenea tuturor formelor de tatuaj cosmetic, are anumite contraindicatii si riscuri asociate, de aceea este necesar sa revizuiti lista potentialelor riscuri pentru a lua o decizie informata.

  • Varsta sub 18 ani
  • Cancerul – nu putem efectua tatuajul in timpul tratamentului pentru cancer.
  • Este necesar sa fi incheiat tratamentul si sa fii in remisie inainte de a programa sedinta de microblading. De asemenea, va fi nevoie de un bilet medical din partea medicului curant care sa ateste ca esti apta pentru procedura.
  • Diabetul – pentru a putea realiza cu succes procedura de tatuaj cosmetic este nevoie ca diabetul sa fie controlat prin medicatie de cel putin un an. Consulta-te cu medicul inainte de programarea procedurii.
  • Probleme legate de coagularea sangelui – medicamentele anticoagulante pot interfera cu rezultatul procedurii, existand un risc mai mare de sangerare.
  • Consulta-te cu medicul inainte de programarea procedurii.
  • Cicatrici cheloide – daca ai un istoric de cicatrici cheloide (hipertrofe) procedura nu poate fi realizata, intrucat exista tot timpul riscul de formare a acestora, chiar si ca urmare a unor rani minore.
  • Herpesul – procedura nu poate fi realizata in momentele de activare ale virusului herpetic deoarece exista un risc foarte mare de infectie. Trebuie luate medicamente antiherpetice (AciclovirTM) cel putin 3 zile inainte de realizarea procedurii. Consulta-te cu medicul inainte de programarea procedurii.
  • Afectiuni dermatologice active: acnee, dermatita seboreica, psoriasis, eczema. Procedura nu poate fi realizata cu succes atunci cand exista aceste afectiuni active in zona fruntii sau a sprancenelor.
  • Arsuri solare – astepta minimum 2 saptamani daca ai suferit arsuri solare sau ai pielea foarte bronzata.
  • Botox – astepta minimum 2 saptamani daca ai avut realizata o interventie cu toxina botulinica in zona fruntii deoarece exista un risc foarte mare de creare a unor asimetrii.
  • Alergie la anestezic topic – in timpul procedurii va fi folosit un anestezic topic pe baza de lidocaina 5%, benzocaina 2% si epinefrina %. Daca ai alergii la unul dintre aceste ingrediente, procedura nu poate fi realizata decat fara anestezie. Daca ai un prag de durere scazut, interventia nu este recomandata in lipsa anestezicului topic.
  • Sarcina si alaptarea
  • Tatuaj existent – pentru ca un tatuaj existent sa poate fi corectat cu succes prin microblading este nevoie ca acesta sa fie estompat in proportie de cel putin 80%. Nu pot fi corectate tatuajele cosmetice foarte saturate deoarece pigmentul nu va prinde. Pentru rezultate optime este nevoie de indepartarea/deschiderea tatuajului existent prin metode sigure, chimice sau laser. Se recomanda un timp de asteptare de minimum 1 luna de la ultima sedinta de indepartare de tatuaj. Daca ai un tatuaj existent este obligatorie o consultatie anterioara pentru a putea discuta optiunile pe care le avem. In cazul corectiilor nu este posibil sa garantam niciun rezultat.
  • Ten acneic, uleios, cu pori dilatati – tehnica de microblading nu are rezultate optime pe acest tip de ten. Sunt recomandate alte metode de tatuaj cosmetic precum powdering (ombre). Rezultatul va fi foarte estompat, iar tatuajul va necesita sedinte mai frecvente de retus.
9. Care sunt riscurile asociate cu procedura?

Ca in orice interventie de acest tip, exista o serie de riscuri asociate, care nu se limiteaza la: infectii, alergii, hiperpigmentarea sau depigmentarea zonei, cicatrici, estomparea prematura a pigmentului, schimbarea culorii tatuajului.

10. Cat dureaza sedinta?

Sedinta initiala poate dura pana la 2 ore. In timpul sedintei vom discuta despre rezultatele asteptate si se va realiza un design al sprancenelor, pe care trebuie sa il accepti. Nu se poate merge mai departe decat dupa ce s-a ajuns la un consens. Dupa realizarea design-ului se poate aplica un anestezic crema pe baza de lidocaina 5% care trebuie lasat sa actioneze timp de 30 min. Este necesara semnarea unui consimtamant prin care declari ca ai luat la cunostinta toate riscurile asociate cu procedura, ca ai fost informata cu privire la rezultatele posibile si ca esti de acord cu forma si procedura propusa. In ceea ce priveste culoarea, acesta va fi aleasa de catre mine, avand in vedere tonurile si subtonurile pielii tale. Culoarea dupa vindecare este strans influentata de culoarea pielii tale.

11. Cand se face retusul?

Sedinta initiala poate dura pana la 2 ore. In timpul sedintei vom discuta despre rezultatele asteptate si se va realiza un design al sprancenelor, pe care trebuie sa il accepti. Nu se poate merge mai departe decat dupa ce s-a ajuns la un consens. Dupa realizarea design-ului se poate aplica un anestezic crema pe baza de lidocaina 5% care trebuie lasat sa actioneze timp de 30 min. Este necesara semnarea unui consimtamant prin care declari ca ai luat la cunostinta toate riscurile asociate cu procedura, ca ai fost informata cu privire la rezultatele posibile si ca esti de acord cu forma si procedura propusa. In ceea ce priveste culoarea, acesta va fi aleasa de catre mine, avand in vedere tonurile si subtonurile pielii tale. Culoarea dupa vindecare este strans influentata de culoarea pielii tale.

12. Cand se face retusul?

In general, rezultatele sunt foarte bune de la prima sedinta, dar daca este nevoie de un retus acesta poate fi realizat nu mai devreme de 4 saptamani de la procedura initiala pana la 2 luni si se taxeaza separat. Retusul dureaza intre 1 si 1,5 ore. Pielea trebuie sa treaca print-un ciclu complet de regenerare (aprox. 28 zile) pentru ca retusul sa poata fi realizat cu succes. Cele mai bune rezultate sunt obtinute atunci cand retusul este facut intre 6-8 saptamani de la sedinta initiala.

Nu se practica pret de retus pentru tatuajele care nu sunt realizate de mine. Aceea este o corectie de tatuaj si se taxeaza cu extra 400 lei fata de pretul de baza. In general, corectiile sunt mai greu se realizat pentru ca implica de multe ori neutralizari de culoare, tehnici combinate si mai multe sedinte. Daca doresti sa beneficiezi de pretul de retus, te sfatuiesc sa apelezi la tehnicianul care a realizat tatuajul initial. In ceea ce priveste corectiile, nu se poate face nicio garantie in privinta rezultatului. Pentru rezultate optime, recomand indepartarea sau deschiderea tatuajului existent prin metode sigure, chimice sau laser. Daca ai avut sedinte de indepartare de tatuaj prin metoda Rejuvi, acid lactic sau laser, recomand un timp de asteptare de minimum 6 luni de la ultima sedinta.

13. Cat rezista tatuajul?

Asa cum am precizat, molecule reziduale din pigmentul inserat in derm pot exista acolo pentru totdeauna.
Factorii care influenteza durata de viata a tatuajului sunt:

  • tipul de ten (rezultate optime prin aceasta metoda sunt obtinute pe tipurile de ten normale/uscate; tenul uleios cu porii dilatati nu va obtine rezultate bune, iar microbladingul este contraindicat)
  • expunerea la soare – persoanele care se expun frecvent la soare sau frecventeaza saloanele de bronzat vor avea o retentie deficitara a pigmentului. Razele UV descompun moleculele de pigment si vor face ca tatuajul sa se estompeze prematur si sa isi schimbe culoarea. Este obligatorie folosirea unei creme cu factor de protectie minimum 30 SPF pe zona tataujului.
  • produsele cosmetice folosite – este interzisa folosirea unor creme/produse cosmetice pe baza de tretinoin, retinol, acid glicoic, lactic sau salicilic pe zona tatuajului. Este interzisa, de asemenea, folosirea unor exfolianti mecanici (scruburi) pe zona tatuajului pentru ca acesta se va estompa prematur si isi va schimba culoarea.
  • dereglari hormonale – persoanele ce sufera de hipo- sau hipertiroidie vor avea nevoie de retusuri mai frecvente si au o retentie deficitara a pigmentului.
  • deficienta de fier – persoanele cu deficienta de fier vor metaboliza mai rapid pigmentul, ceea ce va duce la o estompare mai accelerata a tatuajului. Pigmentii contin oxizi de fier si sunt compusi din elemente organice si/sau anorganice.
  • sistem imunitar hiperactiv – pigmentul va fi eliminat mult mai repede de catre celulele albe.

Acestea fiind spuse, durata medie de viata a unui tatuaj realizat prin microblading (durata de timp in care tatuajul isi va pastra volumul si forma vizibile) este intre 1 si 2 ani. Nicio garantie nu poate fi facuta cu privire la disparitia totala a tatuajului, deoarece molecule din pigment pot ramane pentru totdeauna in corpul tau. Procesul de estompare nu este uniform, unele zone se pot depigmenta mai rapid decat altele, pielea noastra neavand peste tot aceeasi grosime, iar acolo unde tatuajul a fost realizat mai superficial zona se poate depigmenta mai rapid. Fiind o metoda manuala, este imposibila obtinerea unei adancimi consecvente pe intreaga suprafata a tatuajului. Pentru rezultate optime, recomand apelarea la serviciile de retus o data pe an pentru a pastra forma si culoarea tatuajului.

14. Care trebuie sa fie asteptarile de la acesta procedura?

Desi sunt o persoana perfectionista, obtinerea perfectiunii si a unei simetrii perfecte este o asteptare nerealista, un rezultat la care nu se poate ajunge. Fetele oamenilor, lucru dovedit stiintific, sunt prin naturala lor asimetrice, iar realizarea unor sprancene perfecte, simetrice nu poate decat sa accentueze asimetriile faciale. Acestea fiind spuse, tot timpul tind spre realizarea unor sprancene in deplina concordanta cu trasaturile tale faciale, sprancene care sa te avantajeze si sa iti puna in evidenta trasaturile. Nu folosesc niciodata sabloane deoarece trebuie sa tinem intotdeauna cont de trasaturile faciale si mai ales de plantatia existenta la nivelul sprancenelor. Nu recomand niciodata transformari dramatice, extreme. Naturaletea este principalul lucru pe care vreau sa il obtin in urma tatuajului, nu perfectiunea.

15. Cum decurge perioada de vindecare?

In urma procedurii, sunt posibile umflarea, inrosirea sau chiar invinetirea zonei. In aceste cazuri recomand aplicarea unor comprese cu gheata. De obicei aceste efecte trec in cateva ore.

Sprancenele trebuie ingrijite conform instructiunilor de ingrijire post procedura care ti-au fost explicate/trimise/inmanate. Mici ajustari ale acestor instructiuni pot fi facute in functie de situatia ta particulara; incurajez comunicarea pe toata perioada de vindecare, dar fiind in general foarte ocupata, prefer metodele de comunicare prin mesaje pe WhatsApp sau Facebook, insotite de poze si explicarea clara a situatiei care ti se pare problematica. Ma straduiesc tot timpul sa ofer raspunsuri prompte si sa vin cu solutii de rezolvare.

In ziua a treia de la procedura este posibil sa formezi mici cojite care pot dura pana in ziua a zecea. Este esential, pentru evitare aparitiei complicatiilor de genul cicatricilor si pierderii pigmentului, sa eviti sa scarpini zona si sa rupi cojitele. Acestea trebuie sa cada in mod natural atunci cand pielea ca fi vindecata.

In primele zile (pana la 10 zile) sprancenele vor arata foarte intens, vor fi mai inchise la culoare si mai groase decat modul in care vor arata la finalul perioadei de vindecare. Acest lucru se intampla din doua motive: pigmentul oxideaza la scurt timp de la terminarea procedurii iar acestea se afla inca in epiderma, strat de piele care este intr-o continua regenerare/exfoliere. Odata ce pierdem acel pigment superficial, culoarea va fi mai estompata cu aproximativ 40-50%, iar sprancenele vor fi mai subtiri cu aprox. 10%.

Mancarimea zonei, senzatia de “tinere” sunt efecte care pot fi resimtite intr-o masura mai mare sau mai mica.

Pentru o buna vindecare recomand respectarea instructiunilor de ingrijire post procedura, un rezultat bun depinde in masura de 50% de acestea.

16. Cum trebuie sa imi ingrijesc sprancenele post procedura?

Ziua 1 (ziua prcedurii)- timp de 2 ore post procedura din 15 in 15 minute, recomand tapotarea sprancenelor cu un servetel uscat de hartie pentru a preveni acumularea si uscarea limfei pe zona tatuata. Dupa 2 ore de la procedura, recomand spalarea sprancenelor cu o spuma de sapun hipoalergenic, limpezirea lor cu o cotoneta demachianta umezita in apa calduta si uscarea lor cu un servetel de hartie, prin tapotare. Repetam spalarea sprancenelor la fiecare ora, pana seara cand mergem la culcare.

Ziua a 2- a si a 3 -a spalam sprancenele urmand metoda din ziua intai, dimineata si seara inainte de culcare. Dupa fiecare spalare si uscare, aplicam cu ajutorul unui betisor de ureche o cantitate foarte cica din crema ce ti-a fost inmanata la finalul procedurii.

Ziua a 4 a pana in ziua a 7 a este perioada in care lasam zona tatuajului sa se vindece fara a aplica creme sau a le spala. Este perioada in care, cel mai probabil, vei forma o mica crusta, ce arata mai mult ca o usoara exfoliere.

Ziua a 8-a vei spala sprancenele folosind metoda zilei intai dupa care iti poti relua rutina zilnica de ingrijire.

Timp de 8 zile sunt interzise: baile fierbinti, exercitii fizice intense, solarul/expunerea la soare, piscina, baile in mare.

Este esential sa nu rupi cojitele ce se formeaza si sa nu pastrezi zona umeda si acoperita (fie cu crema in exces sau cu folie alimentara).

Atentie! Crema de ingrijire se aplica doar pe sprancene ce au fost in prealabil foarte bine uscate pentru ca aceasta are consistenta unei vaseline si poate umecta excesiv zona.